
Consemnez faptul că, astăzi, am terminat de citit cartea “Plânsul lui Nietzsche” de Irvin Yalom.
Fiindcă îmi place scriitura, urmăresc foarte multe aspecte atunci când citesc. Devin rațională pe alocuri. Sintetizez ceea ce mă atrage, de ceea ce nu mă atrage, fac exerciții pe text etc.
De asemenea, înainte de a-mi alege cartea, am câteva repere de la care nu mă abat. Pentru început, tema – să conțină un adevăr istoric sau măcar un sâmbure de adevăr, să existe o documentație viguroasă din partea autorului, și să fie prezentată sub formă cât mai artistică.
Privind holistic toată această experiență, pot spune cu certitudine că m-a cucerit. Cartea aceasta are atuurile ei:
- Foarte mult dialog, reușind să mă țină captivă de la început – până la sfârșit;
- Complexitatea dialogului: plin de încărcătura emoțională, de vulnerabilități, iluzii, informație filozofică;
- Un plan foarte inteligent pregătit de autor pentru cei trei protagonisti, al treilea fiind eu, cititorul. Un plan inteligent, care mă face să iau parte, vrând-nevrând, la “tratamentul disperării” celor doi protagoniști;
- Alegerea autorului de a ne dezvălui cele mai intime gânduri ale personajelor principale, prin însemnările lor, care s-au soldat după fiecare întrevedere din cabinetul refacerii, dându-ne nouă, cititorilor, întâietate asupra gândurilor profunde, și statutul de complici în jocul salvării “viitorului filozofiei germane”;
- Prezentarea unei filozofii, într-o manieră captivantă, emoționantă, artistică, ușor de citit și de parcurs.
La finalul lecturii, printr-o introspectie, a aparut întrebarea. Dacă nu mă atrăgea filozofia, îmi mai susțineam motivele anterioare? Și mi-am zis că, plecând de la această supoziție, m-ar fi atras totuși jocul lor. Dacă nu mă atrăgea scriitura, o citeam pentru controversă; dacă nu ma atrăgea controversa, o alegeam pentru adevărul istoric; dacă nu-mi plăcea istoria, o citeam pentru expunerea ei artistică, pentru cunoaștere, pentru îmbogățirea vocabularului. Cu siguranță, in orice categorie m-as afla, această carte ar reusi să mă surprindă plăcut cu ceva.
Sunt 400 de pagini, eu am reușit să le citesc in 8 zile, însă eu am două scuze: Amos si Eloise. Poate tu ai doar una, si o poți parcurge mult mai repede. Te asigur ca povestea o cere!
Cu drag,
M.