Fragment:
De multe ori i-a revenit umbra trecutului, dar parca atunci mai des ca niciodata. Deseori ii taia suflarea cu intrebari existentiale, precum: Ce lasa viata lui intre doua vesnicii?; umbra nemuririi sau a pustiiri? Ar fi putut incerca o exegeza a cuvantului timp, insa umbra trecutului lui tot l-ar fi urmarit. El, insa se intoarse la origini. Astfel ca, de pe-o pajiste bogata, visul lui inainta rapid, asemenea unor nori, care-i devenisera si martori.
Înaintea visului ii aparuse si regretul. Il lovea a răzbunare, cu gândiri in fel și care, pace nu-i dădea, ci numai îi pricinuia. In fata acelei vremelnicii, mintea ancorata in visul lui, se ridicase deasupra spiritului, abia pâlpâind a viata ușoară. Imaginea unei grădini edenice ii tot apărea derizoriu in mintea-i plină de betoane. Câmpul lin cu păpădii, unde simțurile toate cu adevarat prind viata; si in zare privii el o cărare, care ducea la o casa parasita.
Casa frumoasa cu prispa in fata, cu ochii in loc de ferestre. Ea gata a ajuta, asa ii transmitea, ca-n loc de napaste, ea multe zambete ii oferea. Așa vis, zău, ca n-ar fi zis dacă n-apărea umbra cea rea. Dar sa se-nțeleagă, ca nu se leagă coșmarul fizic de visul metafizic. Timpul îl trezi pentru a nu pieri. El vrea sa guste timpul prin filtrul unei flori, sa-l miroasă in mii de culori, sa-l simtă cum se-oprește, ca sarutul unei mirese.
De nimic nu tine el cont, de cuvinte, de parale, de vorbe de la nu știu care. Pentru el, originea-i este zeu! Purta cu el acest măreț vis, sa trăiască-n paradis, poate umbra nemuririi i-aducea speranța iubirii.
Desacralizat e timpul, ce a denaturat omul și chipul, însă el s-a tot rugat la origini sa fie transportat. Sa-i fie exagerbata dorinta? N-are noima acest cuvant, cand totul a fost creat perfect, oricand. El venea la fiecare c-o dorinta de evadare. Evadarea din betoane isi dorea pentru fiecare…
Cu pretuire,
M
Mona Write 