„Ce a fost va mai fi, si ce s-a facut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.”
Cand ma gandesc la experienta mea de mama, imi vine in minte acest proverb al inteleptului imparat Solomon si imediat constientizez ca ma confrunt cu aceleasi situatii, care au concretizat experienta multor mame.
Totusi, ce face diferita experienta fiecarui parinte daca situatiile sunt asemanatoare?
Ducem batalii, zi de zi, pe campul nostru personal, care culmineaza in biruinte sau frustrari; oboseala si inevitabilul stres, cu insistenta vin la pachet, imbratisand responsabilitatea pentru viata si educatia copiilor nostri.
Oare ce factori dau nota experientei noastre?
Eu vad cel putin doi factori. care ne ofera o traiectorie mai mult sau mai putin fericita a experientei de parinte. Personajele, cu tot ceea ce implica ele ca temperament, educatie, mediu, cat si deciziile pe care le luam, zi de zi, ora de ora.
Cand ma refer la educatie nu ma duc spre cei sapte ani de-acasa, cu toate ca aceea este baza, esentiala pot spune, ci la nevoia noastra continua de educatie cu noi, pentru o evolutie adaptata, echilibrata la timpul si nevoile copiilor nostri.
Intotdeauna accesez reperele morale bine inradacinate, care ma ajuta sa-mi mentin un echilibru, luand deciziile cele mai bune. Uneori imi iese, alteori ba.
Cert este ca atunci cand nu ating acest echilibru, imi iau timp si stau de vorba cu mine, ma analizez atat pe mine, cat si impactul avut asupra familiei, si in final, ce modificari aduc. Ce-i drept, zilnic aleg sa transform stancaria aparent lovita de valuri, cu o barca care pluteste linistita pe aceleasi valuri. Cred ca noi lasam prea mult rugina sa oxideze fierul bun; o problema generala a omenirii. Deseori ma gandesc de ce am adus noi, frustrarile, reactiile neprietenoase si relatiile schiopatande la rang de normalitate?
Cand totul tine de educatie, de decizie, si pe scurt, de dezvoltarea inteligentei emotionale.
Cand ai un copil la varsta frageda a tantrumurilor, inveti multe lucruri. Da, mai ales eu ca parinte se pare!
Atunci cand este nefericit si imbratiseaza stancaria precum cele mai violente valuri, se leapada de ele imediat printr-o mangaiere calma, o voce blanda si o imbratisare calda. Pur si simplu, e magie!
Cand copilul tau te invata ca nu distantarea rezolva problema, ci dragostea insotita de gesturi calde, nu face decat sa- ti explice cu o stiinta pura, ca gestionarea emotiilor sunt scrise demult in ADN-ul lui. Am invatat sa ma bucur de partea frumoasa a unui tantrum. O sa ziceti ca nu exista o parte frumoasa. Eu zic ca exista; pe langa ocaziile de invatare si formare, avem momente de apropiere mama-copil ceva mai profunde. Imi demonstreaza ca de la cele mai zgomotoase furtuni, putem ajunge la cele mai placute ploi de vara, insotite de zambete care ne spun ca totul va fi bine. Cred ca a devenit un statu-quo care nu se schimba.
Cam acestea sunt gandurile mele de om care-i si parinte. Ganduri zilnice, bune si rele, insa in fiecare zi aleg sa fructific binele.
Cu pretuire, M
Mona Write 