Cred ca mi-ar plăcea sa vorbesc despre școala, deși am stat cam mult sa ma gândesc dacă merita sa retrăiesc emoțiile de altădată, învechite, pe o coala de hârtie noua. Mi-am zis ca aceasta antiteza nu o sa-mi aducă o imagine stilistica dorita, însă n-am putut sa ma împotrivesc impulsului de a scrie, așa ca îmi expun judicios gândurile apuse fizic, dar care răsar an de an in amintirea ei.
Soarele insista sa-mi brăzdeze fata. Nu obișnuia sa-mi lase semne in școala, ci ma bucura cu inocenta-i specifica. O zi cu soare îmi sortea fericirea, iar ploaia tristetea. Nu vreau sa cad intr-o stare lugubra, însă se pare ca preocupările mele de atunci nu erau de natura estetica, nicidecum.
Drumul îmi revela cele mai curioase creatii, născociri, stări de tot felul. Frunzele care cădeau lin in gropile existente, se înființau de-o gloata de bănuți de aur, sub forma unei comori bine ascunse. O broasca grasa, care intr-un mod profan alarma drumeții, mie îmi marturisea de puterea ei transformatoare. Pe-atunci o credeam, din moment ce astăzi nu mi se mai descoperă niciuna…
Vântul…vântul, purta gândurile și podoabele unii altora, din moment ce simteam pe-atunci la fel si chiar gândeam intr-un mod destul de pendant pentru vârsta noastră. Astăzi ii atribui calitatea pavoazării tuturor drumurilor de gunoaie…
Pe colegii mei ii priveam deseori cu ochi de albinuțe, gargarite, furnicuțe, greierasi si prin ochii multor alte făpturi mici si minunate, care privesc cu nesaț si admiratie, măreția celorlalte surate. Asemenea unui liliac, sugeam seva bunătății, inteligentei, curajului, loialității, integrității, si tot asemenea unui împărat înțelept mi le atribuiam, lăsându-le-n dar pe toate celelalte…
Ce frumos era atunci!
Cu drag,
M
Mona Write 